Etichete

,

“Pe vremuri, când stelele Uniunii Europene erau mici copile şi deasupra acestor plaiuri strălucea întunecat steaua roşie a Uniunii Sovietice, a existat un personaj pe nume Romulus Zăroni (ministru al Agriculturii şi Domeniilor, apoi al Cooperaţiei în Guvernul Petru Groza), vestit pentru agramatismul său. Se povesteşte că odată, la o întrunire a cadrelor de frunte ale partidului, a fost impresionat de aspectul unei tovarăşe şi i-a scris un bilet pentru a-şi exprima admiraţia: “Sînteţi unsoare. Maţ fermecat” (în traducere: “Sunteţi un soare. M-aţi fermecat.”)”

Dan Stanciu-Academia Caţavencu, Nr. 19, 16-22 mai 2007

Update 24.09.2013

Deoarece am primit foarte mult trafic pe acest articol scris acum 2 ani, am decis ca este cazul sa ii fac un update.

Cine a fost Romulus Zaroni

Romulus Zăroni a fost un ţăran cu şapte clase, din Nădăştia de Sus, judeţul Hunedoara. Om de casă al lui Petru Groza – fusese angajat pe moşia lui – devine, la 6 martie 1945, ministru al Agriculturii şi Domeniilor, până în 29 noiembrie 1946, iar mai apoi, până în 30 decembrie 1947, ministru al Cooperaţiei. Romulus Zăroni a fost totuşi un ţăran înstărit, despre el Corneliu Coposu spunea că „era un chiabur de mâna întâi (…) avea o biblioteca impresionantă pentru un ţăran, am găsit la el acasă cam 7 – 800 de volume de cultură generală şi de cărţi politice”, de altfel vorbea şi scria fluent în limba germană, deoarece absolvise patru clase gimnaziale la un liceu german. Cei care l-au cunoscut vorbeau despre Romulus Zăroni ca despre un adevărat gospodar, cam limitat la minte şi ajuns subiect de bancuri din cauza gafelor monumentale pe care le-a făcut. Şi cum prostia este întotdeauna subiectul bancurilor, cel puţin româneşti, vă propun o cronică a bancurilor despre „marele agricultor” al României. De fapt, toate, se pare, au pornit de la Petru Groza care era un tip haios, pus tot timpul pe glume.

Zaroni,subiect de bancuri

Cică după Festivalul Mondial al Tineretului din 1953 în Parcul Herăstrău (pe atunci se numea Parcul Stalin) a fost adusă la terenul de tenis o bancă mică de tip capcană, de pe care dacă te aşezai cădeai pe spate (picioarele din spate erau făcute din cauciuc mai moale). Celebri tenismeni romani – fraţii Viziru – l-au păcălit pe primul ministru, acesta s-a ridicat şi primul lucru, a zis că trebuie să-l aducă pe prietenul lui ministrul Romulus Zăroni. Zis şi făcut. Acesta a fost invitat la tenis unde a venit cu mare plăcere, doar îl invitase şeful. Era îmbrăcat la ştaif şi cu un baston, iar când s-a aşezat apăsat pe banca buclucaşă, s-a trezit cu cracii în sus şi s-a rostogolit pe spate. În liniştea care a urmat s-au auzit o secvenţă de înjurături neadresate cuiva însă crunte şi toţi au înlemnit, până când Groza a izbucnit într-un hohot de râs, urmat de cascadele celorlalţi. Zăroni, care era totuşi un om plin de tact, a început şi el să râdă examinând banca cu pricina.

Se zice că Petru Groza i-a pus în vedere: “Bine, măi Romică, te-am făcut eu ministru, da’ tre’ să-ţi completezi studiile să-nveţi şi tu, să ai pregătire politică”. Şi-n sfârşit, se prezintă la examen, cu tema ”Formele de guvernământ”. Şi este întrebat cum se cheamă statul sau ţara condusă de un împărat. “împărăţie!”. “Foarte bine. Dar dacă e condusă de un rege, ce formă de guvernământ avem ?” “Regat”. “Bine. Dar dacă n-am mai avea rege, şi Groza ar conduce ţara, ce-ar fi atuncea ?” Atunci, Zaroni răspunse: “Atunci ar fi grozăvie”.

Odată, Zăroni a fost întrebat de Groza câte mere poate să mănânce pe stomacul gol la care primeşte răspuns că zece.

– Eşti prost, i-a replicat Groza, doar unu, ca celelalte găsesc stomacul plin!

Când a venit cineva la el să-i vândă o maşină ca să-i facă reclamă i-a sugerat că dacă pleacă cu ea spre Ploieşti la ora patru ajunge acolo la cinci, la care Zăroni a răspuns că nu are ce să facă la ora cinci la Ploieşti.

La un consiliu de miniştri ar fi venit cu un pantof maro şi unul negru, iar Petru Groza l-a trimis acasă de unde a venit la fel, spunând că acolo a găsit tot unul negru şi unul maro.

La o şedinţă a consiliului de miniştri unde se discuta ceva ultra secret, acelaşi Zăroni a făcut pe el, fiindcă nu avea voie să părăsească sala, dar după o jumătate de oră a primit de acasă pantaloni şi izmene de schimb. Când Groza a întrebat pe mesager de unde au ştiut, acesta a spus că la Europa Liberă s-a anunţat că ministrul Zăroni a făcut pe el şi familia este rugata să-i trimită urgent schimburi.

Unul dintre cei care scorneau foarte multe bancuri pe seama lui Zăroni era Păstorel, iată şi un distih al lui ironizând lipsa studiilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Teoharie Georgescu şi Romulus Zăroni.

„Geo, Teo şi Romeo stau pe brânci şi scriu o carte/Amintiri din facultate”.

Mai spune folclorul că Groza l-a invitat pe Păstorel la el în birou şi a trimis după Zăroni, care la vederea lui Păstorel l-a întrebat dacă el face bancuri despre el şi acesta a recunoscut. La care domn demnitar i-a spus supărat:

– Bine, domnule, dar cum îţi permiţi, nu ştii că eu sunt ministru!

Păstorel a cărui minte fugea ca argintul viu, a replicat spre hazul lui Groza:

– Bancul ăsta nu l-am făcut eu, ci domnul Petru GROZA.

sursa

Anunțuri